Vise, realitate si Londra

Se spune că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. Şi aşa şi este.  Îmi aduc aminte de o seară când stăteam la poveşti cu mama, perioada când începeam să cunosc mai bine limba engleză şi îi spuneam că dacă vreodată o să am posibilitatea, vreau să ajung în Anglia. Vreau să văd cum e viaţa cu aromă englezească. Un vis conceput încă din copilărie, luna aceasta a devenit realitate.

Pe la sfârşitul anului 2015 m-am înscris la un concurs foto cu o tematică total deosebită.  Concursul era organizat de cei de la Nikon Lenswear Romania cu tematica: „VĂD SCHIMBAREA”  şi avea ca şi premiu mare, pentru persoana care primea cele mai multe voturi,  un city break în valoare de 1100 de Euro.  Simt nevoia să vă mărturisesc că în prima faza am renunţat la ideea de a strânge voturi. Eram într-o perioadă grea, tocmai am pierdut pe cineva foarte drag mie . Acest eveniment neplăcut din viaţa mea m-a făcut să pierd energia şi increderea în mine. Însă, mă simt binecuvântată că am persoane lânga mine care m-au încurajat şi m-au făcut să mă simt specială şi datorită lor , nu am renunţat.

Aşa am intrat in perioada când am început să îmi stresez prietenii, toate cunoştintele să mă ajute. 😀 Şi pentru că am persoane drăguţe în listă care după ce au citit mesajul m-au şi ajutat, în data de 16 ianuarie am fost anunţată oficial câştigătoare!!! Yeeey 🙂 Am fost contactată de cei de la Nikon Leanswear şi am avut posibilitatea să îmi aleg eu personal o agenţie de turism care să îmi ofere un sejur cum am visat. După ce am ales oferta, eu au plătit pentru tot.

Să prind şi vreme bună, am ales să vizitez Londra în perioada 1-5 aprilie. M-am îndrăgostit din nou!!! Dintre toate oraşele pe care le-am am văzut, Londra s-a dovedit cea mai deosebită. Architectură superbă, parcuri mari frumoase, oameni politicosi şi mulţi mulţi turişti. Cam aşa se poate descrie intr-o singură propoziţie. Dacă vreodată o să aveţi ocazia, vă recomand să o vizitaţi.

Vă doresc din toată inima să vă trăiţi viaţa din plin, să aveti curajul să vă doriţi lucruri mari pentru că dacă aveţi încredere în voi se pot realiza.

 

Multumesc prietenilor care m-au susţinut, agenţiei Happy Tour şi Nikon Lenswear România pentru această superbă experientă.

Şi acum câteva fotografii:

IMG_7928

IMG_7861

IMG_7680

IMG_8209

IMG_8206

 

PS: Tu ce oraş ai vizita?

 

76 Comment

  1. Daniela says: Răspunde

    As vizita Londra.

    1. Denisa says: Răspunde

      Germania

      1. criss.maria71 says: Răspunde

        Paris

      2. Elena Mihalcea says: Răspunde

        Germania

  2. ionela says: Răspunde

    Paris

  3. Sebastian Pisalita says: Răspunde

    Tokio

  4. Preda Simona says: Răspunde

    Mi-as dori enorm de mult sa vizitez America ,alaturi de familia mea

  5. Rodica Florentina Denghel Neagoe says: Răspunde

    LOS ANGELES

    1. Raymond says: Răspunde

      Intr’adevar, Los Angeles ! ❤️

  6. Loredana says: Răspunde

    Mie mi-ar placea sa vizitez Londra…foarte mult

  7. Violeta says: Răspunde

    Londra este un oras minunat !
    Ar fi frmis daca vreodata as putea sa il vizitez.

  8. vant mariana says: Răspunde

    Londra…bineinteles…daca voi avea sansa…

  9. petronela says: Răspunde

    Mi-as dori foarte mult sa vizitez londra!?

  10. Lecsa Ungureanu says: Răspunde

    Londra este superba ♥️♥️

  11. elena says: Răspunde

    Paris

  12. Gabriela says: Răspunde

    Veneția. .Paris

  13. Bianca says: Răspunde

    Mi-aș dori să vizitez Londra

  14. alina ciorcila says: Răspunde

    Londra

  15. georgiana m. says: Răspunde

    Paris ❤

  16. Hegedus Rozalia Rodica says: Răspunde

    As vizita mai multe orase spre exemplu Londra, Paris, Veneția, etc

  17. Eliza Veres says: Răspunde

    Paris

  18. Monica susanu says: Răspunde

    Londra mi-ar placea s-o vizitez…:-)

  19. Anda Stanciu says: Răspunde

    Din pacate nu am vizitat nici un oras pana acum 🙁

    1. Krisztina says: Răspunde

      🙂 si ce vrei sa vezi?

  20. Andreea Diaconu says: Răspunde

    Am vizitat Paris. Mi-ar plăcea sa vizitez si Londra

  21. lenuta lungu says: Răspunde

    Paris

  22. pop aurelia says: Răspunde

    Din pacate nu am vizitat nici un oras pana acum

  23. Valentina says: Răspunde

    Dubai si Paris

  24. meorcaneanu elena says: Răspunde

    Mi-as dori sa vizitez Grecia sau Ierusalim.

    1. Cornelia says: Răspunde

      Londra oras minunat!

  25. Iordache ioana says: Răspunde

    Din suflet mias dori sa vizitez orasul londra unde este parcul de distracții pentru copii cel mai mare parc din lume asta ar fi un cadou special si de neuitat fetitelor mele

  26. nicoleta says: Răspunde

    Londra

  27. Cristina says: Răspunde

    Am vizitat foarte multe orase superbe mi-a mai ramas Dubai

  28. Rotaru Gabriela Tatiana says: Răspunde

    Parisul

  29. alina mihaela petculescu says: Răspunde

    Roma

  30. nicolae georgiana says: Răspunde

    As vizita Parisul

  31. Lacry B says: Răspunde

    Ieri am văzut un curcubeu întreg şi m-am convins că minunile există. Londra a fost minunea ta. Felicitări!
    La cât mai multe vise împlinite! :*

  32. ioni ionela says: Răspunde

    Daca ar fi sa aleg…ar fi 2 variante …Londra si Paris

  33. munteanu raluca says: Răspunde

    Italia o singura data

  34. Sandru Ana-Maria says: Răspunde

    Nu am vizitat nici un oras,dar mi-ar place sa vizitez Parisul!Am auzit ca acolo este foarte frumos! Multumim!

  35. Georgeta Popovici says: Răspunde

    Londra

  36. Elena Tusluc says: Răspunde

    Londra

  37. mariana says: Răspunde

    Milano

  38. Ioana COana says: Răspunde

    superb,woau

  39. Rad Simina says: Răspunde

    New York ?

  40. Cristina says: Răspunde

    Seoul!!! Eventual m-as muta definitiv acolo.Din punctul meu de vedere e cel mai frumos oraș.

  41. Marin Theodora says: Răspunde

    Verona

  42. Stratulat Annemarie Bianca says: Răspunde

    Eu visez la minunata Roma.

  43. cehaniuc monica says: Răspunde

    eu as vizita mereu dar mereu polonia…..czenstochowa…sau krakowia..oricare…da si londra de ce nue…ceva nou nu ar strica…

  44. Gabriela Zamfir says: Răspunde

    As vizita Parisul

  45. Gherghe Claudia Mihaela says: Răspunde

    As vizita Roma…mi se pare foarte romantic!

  46. Ramona Stancu says: Răspunde

    As vizita Romă

  47. Mihaela Cozma says: Răspunde

    Paris!

  48. Coforea ionica says: Răspunde

    Mi-as dori sa vizitez Londra!

  49. Eliza says: Răspunde

    Londra

  50. Marinica says: Răspunde

    As vrea sa vizitez Dubai sau Palma de Mallorca

  51. Aurelia Dumitru says: Răspunde

    Mi-ar place sa vizitez Parisul!

  52. Frusina Florea says: Răspunde

    As dori sa vizitez Roma !

  53. Rodica Granpier says: Răspunde

    Am vizitat Londra anul trecut…..dar nu am vazut tot,asa ca m-as intoarce cu drag <3

  54. Serban Greti says: Răspunde

    Viena

  55. Dumitru Ionel says: Răspunde

    Londra ,ar fi minunat sa o vizitez.

  56. Nico says: Răspunde

    Paris pentru ca orasul indragostitilor 🙂

  57. Serban Elena says: Răspunde

    Toledo as dori sa vizitez

  58. Andree says: Răspunde

    As vrea sa vizitez Turcia si sa mai vizitez inca odata Grecia, am fost de doua ori si e foarte frumos acolo!

  59. Andreea Diaconu says: Răspunde

    As vizita Londra

  60. Gavrila Alice says: Răspunde

    As vizita Marocul, tot ce as putea vedea, fiecare coltisor, as gusta fiecare fel de mancare si as fotografie fiecare cladire si fiecare camila 😀 <3

  61. Anca says: Răspunde

    Londra

  62. TRICA ILIE says: Răspunde

    Ierusalim

  63. Mihaela says: Răspunde

    Paris

  64. GM says: Răspunde

    Vancouver

  65. Luminita says: Răspunde

    Paris

  66. Sin Rodica Ionela says: Răspunde

    Istanbul

  67. Probabil este cea mai frumoasă experiență și multa bucurie în suflet sa poți vizita cele mai frumoase locații ale Londra.

  68. Ierusalim…paris…

Lasă un răspuns